ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva, într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. Vezi definitia »

oareșcé (= oarece) pron. nehot. Vezi definitia »

PREFÍCE s.f.pl. Bocitoare tocmite pentru a plânge morții și a le proslăvi însușirile. [< lat. praeficae]. Vezi definitia »

READÚCE vb. tr. a aduce din nou la locul sau la starea de mai înainte. (< re¹- + aduce) Vezi definitia »

DEOARECÉ conj. (Indică un raport de cauză între o propoziție regentă și una subordonată) Fiindcă, pentru că, de vreme ce. [Pr.: de-oa-] – De⁴ + oare + ce. Vezi definitia »