gároș (-și), adj. – Pestriț, bălțat. Sb. garuša „oaie neagră” (Bogrea, Dacor., III, 731). Semantismul necesită o explicație. Vezi definitia »

amúș (-șe), s. n. – Groapă cu apă și var în care tăbăcarii pun pieile pentru argăsit. Mag. hamus [gödör] „[groapă] cu cenușă” (DAR). – Der. amuși, vb. (a curăța părul de pe piei). Vezi definitia »

țîmburúș (-șe), s. n. – 1. Zîmboc, limbă de cataramă. – 2. Resort, cheie de la un resort. – Var. țîmburuc, țimburuș, țimburuc, țumburuc, înv. zimberec. Mr. zimbireche. Tc. zemberek (Șeineanu, II, 390), cf. ngr. ζεμπερέϰι, bg. zimbireche, bg. zembelek. Vezi definitia »

POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. Vezi definitia »

mîș- Radical care pare să exprime ideea de bîzîială, sau de mișuneală sau cea de pîlpîială. Creație expresivă, paralelă cu fîș, hîș. – Der. mîșăi, vb. (Olt., despre cîini, a adulmeca); mîșcîi, vb. (Munt., a se bălăbăni); mișui, vb. (a furnica, a pui); mișuna (var. mișina), vb. (a furnica, a fierbe), a cărui identitate cu cuvîntul anterior este evidentă (fără îndoială, Cihac, II, 198, îl explică prin sl. mĕsiti „a amesteca”, cf. Tiktin; Drăganu, RF, II, 298, prin sl. myšĭ „șoarece”; și Pușcariu 1098; Candrea-Dens., 1141; Candrea; Scriban; Spitzer, BL, IV, 48, prin lat. *messionāre „a recolta”); mișuială, s. f. (furnicare); mișină (var. mișună, Mold. de sud mișnă), s. f. (abundență; furnicare; grămadă, morman; provizii, rezerve; furnicar), cuvînt pe care Pușcariu 1098 îl deriva în mod echivoc dintr-un lat. *mistiōnem și Candrea-Dens., 1140, din messiōnem; cf. REW 5620; mișun (var. mișunel), s. m. (hîrciog, Cricetus frumentarius); mișeniță, s. f. (Mold., furnicare; furnicar). Cf. mușuroi. Vezi definitia »