roi (-iuri), s. n. – Grup, familie de albine. – Megl. (roiac). Sl. roi (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 318; Conev 74), cf. bg., sb., slov. roj. – Der. roi, vb. (a pleca în roi; a mișuna; a furnica; a dispărea, a zbura), mr. (a)ruescu, (a)ruire, megl. ruiés, ruiri, cf. bg. rojă; roinic, adj. (mobil, care se mișcă de colo colo, care roiește); roiniță, s. f. (stup mic în care se prinde roiul; melisă, Melissa officinalis), pe care Conev 46 îl trimite inutil la un bg. *roinica; roiște, s. f. (roire; melisă); roit, s. n. (roire). Vezi definitia »

ȚORȚÓI s. n. (Reg., în expr.) Cu țorțoi = cu mare pompă, cu multe podoabe. – V. zorzoane. Vezi definitia »

punói, punoáie, s.n. (reg.) 1. puroi. 2. zeamă din boabe de porumb. Vezi definitia »

CONVÓI s. n. șir de vehicule sau de oameni care se deplasează într-o anumită direcție; coloană; (spec.) cortegiu (funerar). ◊ formație de vase care navighează sub protecția unei escorte. (< fr. convoi) Vezi definitia »

șiștoi, șiștoaie s. n. (er., obs.) penis. Vezi definitia »