INDÚCȚIE s.f. 1. (Log.) Formă de raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive. ♦ Concluzie obținută prin inducție (1). 2. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 3. Producere sau influențare a unui fenomen ori proces sub acțiunea unor stimuli, factori, enzime etc. ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Gen. -iei, var. inducțiune s.f. / cf. lat. inductio, fr. induction, rus. indukțiia]. Vezi definitia »

INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia. Vezi definitia »

INTÁRSIE, intarsii, s. f. Tehnică folosită la ornamentarea mobilierului, care constă din incrustarea în lemn a unor plăcuțe și fâșii din os, fildeș, sidef etc. sau din lemn de altă culoare. – Din it. intarsio. Vezi definitia »

GASTROMELÍE s. f. monstruozitate caracterizată prin prezența membrelor atașate de abdomen. (< fr. gastromélie) Vezi definitia »

ACCELERÁȚIE s. f. creștere a vitezei unui corp în mișcare în unitatea de timp. ♦ ~ gravitațională = accelerația pe care o au corpurile în cădere liberă. (< fr. accélération, lat. acceleratio) Vezi definitia »