ALTAI, sistem muntos în Asia central-estică, la hotarul C.S.I. cu Mongolia și China; divizat în Altaiul Înalt (C.S.I. și Mongolia) și Altaiul Mongol. Lungime: 2.000 km; alt. medie: 1.500-2.500 m; alt. max.: 4.506 m (vf. Beluha). Numeroși ghețari. Zăcăminte auroargintifere, polimetalice și de min. de fier. Vezi definitia »

TRAMVÁI s. n. vehicul de transport în comun cu tracțiune electrică, care rulează pe șine metalice. (< fr., engl. tramway) Vezi definitia »

FUMEGÁI s. n. (Reg.) Fumărie. – Fumega + suf. -ai. Vezi definitia »

crái (crái), s. m. – 1. Rege, domnitor. – 2. Mag. – 3. (La cărțile de joc) Rege. – 4. Căpetenie, conducător al diferitelor asociații. – 5. Vagabond, golan, haimana. – 6. Bărbat ușuratic, căruia îi plac aventurile amoroase, donjuan. Sl. kralĭ „rege” (Miklosich, Slaw. Elem., Miklosich, Lexicon, 308; Cihac, II, 80; Meyer 203; Berneker 573), din germ. Karl: este numele lui Carol cel Mare considerat drept suveran prin autonomazie. Cf. mag. király, alb. kralj, ngr. ϰράλις, tc. kiral (din mag.). – Der. crăișor, s. m. (dim. al lui crai; prinț; haimana; pasăre, aușel; varietate de păstrăv, Salmo trutta; varietate de struguri); crăiță, s. f. (regină; prințesă; regina albinelor; la cărțile de joc, regină; trandafir de India, Tagetes erecta; varietăți de pere, struguri, ciuperci), cf. bg. cralica, sb. kraljica, deși poate fi vorba de o der. internă; crăielici, s. m. (plantă, lupoaie, Orobancha caryophyllacea), din sb. kraljic „prinț”; crăieț, s. m. (nume dat mai multor pești mici de rîu); crăiasă, s. f. (regină; zînă); crăiesc, adj. (regesc, împărătesc; de haimana; de donjuan); crăiește, adv. (regește; ca o haimana); crăie, s. f. (regat, împărăție; domnie); crăime, s. m. (mulțime de crai; mulțime de haimanale); crăiet, s. n. (mulțime de haimanale); crăi, vb. (a domni); crailîc, s. m. (curtare, galanterie; viață de haimana); craidon, s. m. (crai, donjuan), a cărui formație este puțin clară (după Diculescu, Originile limbii române, Bucarest, 1907, și DAR, de la crai și domn). Evoluția de la „rege” la „donjuan” se explică în general prin împrejurarea că ruinele palatului domnesc din București au folosit, în a doua jumătate a sec. XVIII, drept han pentru diverși vagabonzi, care se distingeau de obicei cu numele de Craii de la Curtea-Veche. Această explicație este posibilă, dar nu cu totul sigură (ideea de „rege” nu este firească în legătură cu un palat unde n-au existat niciodată regi). Este vorba mai curînd de un sens înv. și dispărut al lui crai, care trebuie să fi însemnat și „vestitor”, cf. crainic, sp. rey de armas, fr. roi d’armes etc. Deoarece crainicii făceau multe drumuri, este firească evoluția la „vagabond”, și de aici la „haimana” și „golan, derbedeu”; cf. paralelismul cu der. lui crainic. Vezi definitia »

GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. ◊ Loc. adv. Într-un grai = într-un glas, toți deodată. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a începe sau a se hotărî să vorbească. A-i pieri (sau a-și pierde) graiul = a nu mai putea să vorbească (de emoție, de frică etc.), a amuți; a nu mai avea ce să spună. 2. Facultatea de a vorbi. ◊ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limbă. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistică subordonată dialectului, caracteristică pentru o regiune mai puțin întinsă; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorbă, cuvânt. – Din grăi (derivat regresiv). Vezi definitia »