puiulúc, puiulúci, s.m. (reg.) pui mic, puișor. Vezi definitia »

ÁNDRUC s.n. (Poligr.) Tipar de probă. [< germ. Andruck]. Vezi definitia »

cuc (cúci), s. m. – 1. Pasăre care își depune ouăle în cuiburi străine și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate. – 2. Beat, afumat. – 3. Joc de copii, de-a ascunsul. – Mr., megl., istr. cuc. Lat. cuccus sau cucus (Pușcariu 422; Candrea-Dens., 418; REW 2360; DAR), cuvînt onomatopeic, cf. it. cucolo, fr. coucou, sp. (gal.) cuco, germ. Kuckuck, ngr. ϰοῦϰϰος, alb. kuko, tc. kuku, bg. kuk (Conev 55). Pentru expresia singur cuc, cf. alb. vetem kuk. Din rom. provine rut. kukul (Candrea, Elemente, 405). Cînd o cînta cucul „niciodată” este echivalentă a expresiei bg. kukov denĭ, sb. kukov dan „ziua cucului”. – Der. cucu, interj. (imită sunetul cucului); cucui, vb. (a cînta cucul); cucă, s. f. (femela cucului). Vezi definitia »

suc (-curi), s. n. – Must, sevă. Fr. suc. Apare greșit ca element lat. la Pușcariu 1671. Ngr. σοῦϰϰος, pe care Murnu, Lehnw., 43, îl consideră der. din rom., trebuie să provină din it. succo. Vezi definitia »

TRUC s.n. 1. Manevră abilă de a face ceva mascând realitatea; șiretlic, stratagemă; artificiu. 2. Cărucior format dintr-un cadru montat pe două osii (care circulă în special pe o linie ferată). [Pron. și trüc. / < fr. truc, it. trucco, cf. prov. truc – lovitură]. Vezi definitia »