RECURÉNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi recurent (I); repetiție, revenire, reîntoarcere. ◊ reacție a unui fapt asupra cauzei lui, a unei idei asupra faptului la care se referă. ♦ (log.) raționament prin ~ = demonstrație prin inducție completă, putând enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide; (mat.) formulă de ~ = formulă care exprimă orice termen dintr-un șir, în funcție de termenii precedenți. 2. expunere a unei idei muzicale într-o succesiune riguroasă a sunetelor, de la ultimul la primul sunet. 3. fază de avansare a unui ghețar aflat într-o perioadă generală de recul (3). (< fr. récurrence) Vezi definitia »

ARIERPLÁJĂ s. f. porțiune de plajă situată între linia atinsă de apele cele mai mari și baza falezei. (< fr. arrière-plage) Vezi definitia »

GODÉTĂ s. f. vas mic pentru amestecarea culorilor pentru pictură. (< fr. godet) Vezi definitia »

ÍNTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. Acțiune (ascunsă) care folosește mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schemă generală de fapte și de acțiuni care reprezintă subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue. Vezi definitia »

CORNIȚĂ², cornițe, s. f. 1. Dispozitiv asemănător cu un scaun, având tăblia în forma de U, pe care se așează o roată de lemn când i se pun obezile. 2. (La pl.) Coarne mici (încă nedezvoltate) pe care le au unele animale. – Corn¹ + suf. -iță. Vezi definitia »