Definita cuvantului cană
cánă (cắni), s. f. – Vas cu toartă care servește la băut. – Var. cănată. Se consideră în general reprezentant al germ. Kanne, prin intermediul sl. (bg., sb. kana, rus. kana, Cihac, II, 39) sau al lat. canna (Meyer, Neugr. St., III, 26), cf. fr. cannette, norm. canne „urcior”. Apare și în ngr. ϰάννα, de unde provine mr. În rom. nu pare probabilă der. directă din lat., fiind vorba de un cuvînt de origine germanică, și posibil tîrzie. Lohovary 320 îl explică prin pre-indoeurop. Der. cănățue, s. f.(ceașcă), cf. sb. kanatica; cantă, s. f. (vas, oală, urcior), cf. sb., mag. kanta.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cană
șâștálcă, șâștắlci, s.f. (reg.) mreană. Vezi definitia »
MÁNȘĂ1 s. f. pârghie care comandă eleroanele și profundorul unui avion. ◊ țintă aeriană (remorcată de un avion) la tragerile (anti)aeriene de instrucție. ♦ ~ de vânt = dispozitiv pentru indicarea direcției vântului, pe aerodromuri la loc vizibil. (< fr. manche) Vezi definitia »
CONTRABANCHÉTĂ s. f. banchetă (2) laterală a unui șanț. (după fr. contregradin) Vezi definitia »
REFLORESCÉNȚĂ s. f. (bot.) a doua înflorire. (< fr. reflorescence) Vezi definitia »
ZECÍCĂ s. f. (Fam.) Carte de joc având pe ea zece puncte. – Zece + suf. -ică. Vezi definitia »