EVIDÉNȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia. 2. Activitate care asigură informarea permanentă și precisă despre situația dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea și controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ și calitativ. – Din fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza. Vezi definitia »

JURISPRUDÉNȚĂ s.f. 1. Soluție dată cu prilejul dezlegării unei cauze de către un organ de jurisdicție prin interpretarea unei norme prevăzute de lege sau de alt act normativ ori prin determinarea normei juridice aplicabile cazului cu ajutorul principiilor legislației. 2. Totalitatea hotărârilor pronunțate asupra unor anumitor cazuri de unul sau de mai multe organe de jurisdicție. 3. (Liv.) Științe juridice; drept. [Cf. fr. jurisprudence, lat. iurisprudentia]. Vezi definitia »

póșlină, póșline, s.f. (înv.) taxă de export pentru cereale și vite. Vezi definitia »

MITÉNĂ s. f. mănușă care lasă liber vârful degetelor. (< fr. mitaine) Vezi definitia »

CARTONIÉRĂ s.f. Cartotecă. [Pron. -ni-e-. / < fr. cartonnière]. Vezi definitia »