Definita cuvantului căpățînă
căpățînă (căpățấni), s. f. – 1. Cap despărțit de trunchi. – 2. Cap, doxă, inteligență. – 3. Cap, parte mai groasă a unui obiect. – 4. Craniu, hîrcă. – 5. Bulb, ceapă. – 6. Căpățînă de zahăr. – 7. Butuc de roată. – Mr. căpățînă, megl. căptsǫnă. Origine incertă. Se consideră ca der. de la lat. *capĭtῑna, de la caput (Pușcariu 275; Candrea-Dens., 239; DAR), format pe baza modelului lui morticina, cf. alb. kaptinë; este însă evident că sensul de „cap de mort” sau „craniu” nu poate fi primitiv. Este vorba mai curînd de un der. expresiv de la cap, ca ierbotină, de la iarbă, cf. bolbotină, foloștină. – Der. căpățînos, adj. (cu capul mare; prost, netot; încăpățînat, căpos); încăpățîna, vb. (a se îndîrji); descăpățîna, vb. (a tăia capul). Din rom. vine bg. kăpăcin (Capidan, Raporturile, 227) și posibil și alb.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu căpățînă
MÍZĂ s.f. Sumă de bani pe care o pune fiecare participant la un joc de noroc și care revine câștigătorului. ♦ (Fig.) Fapt scontat. [< fr. mise < mettre – a pune]. Vezi definitia »
ERÓTICĂ s. f. v. erotic [DN]. Vezi definitia »
TINCTÚRĂ s.f. Medicament lichid obținut prin dezvoltarea unor substanțe (extrase din plante) în alcool sau în eter. ♦ (Fig.) Nuanță, culoare, coloratură. [< lat. tinctura, cf. fr. teinture]. Vezi definitia »
VÍCTIMĂ s.f. 1. (Ant.) Animal sau om care era jertfit unei divinități. 2. Cel care suferă de o nenorocire, are o durere, o suferință etc. ♦ Cel care suferă urmările unui accident, ale unei catastrofe. [Cf. lat. victima, fr. victime]. Vezi definitia »
CÓBILĂ, cobile, s. f. 1. Suport alcătuit din două lemne împreunate, care servește la transportarea plugului pe drum. 2. Scaun pe care rotarul așază roțile când montează spițele sau obezile. [Var.: cobấlă s. f.] – Din sl. kobyla. Vezi definitia »