ZBIERĂTÓR, ZBIERĂTOÁRE, zbierătóri, zbierătoáre, adj. Care strigă, zbiară. (zbiera + suf. -ător) Vezi definitia »

SONÓR, -Ă I. adj. 1. care produce sunete. ◊ care are un sunet frumos, plăcut; răsunător, plin, puternic. 2. care propagă, amplifică sunetele. 3. (despre consoane) care se produce prin vibrarea coardelor vocale. 4. (despre filme) însoțit de vorbire și de muzică. II. s. n. partea sonoră a unui film. (< fr. sonore, lat. sonorus) Vezi definitia »

zor (-ruri), s. n. – 1. Urgență, nevoie. – 2. Violență, forță. – 3. Grabă, activitate febrilă. – Mr. zore, megl. zor. Tc. (per.) zor (Șeineanu, II, 390; Lokotsch 2223; Ronzevalle 97), cf. ngr. ζόρι, alb., bg., sb. zor. – Der. zori, vb. (a sili, a constrînge, a grăbi; a accelera); zoriu, adj. (rapid, expeditiv); zoralie, s. f. (dans popular cu mișcări rapide), pe care Șeineanu îl derivă din tc. zorli, der. care pare der. interior, cu suf. expresiv -lie. Cf. zurliu. Vezi definitia »

datór (datoáre), adj. – 1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. Lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, Gram., 86; Pușcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare. – Der. datoriu, s. n. (înv., datorie, obligație); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s. f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligație morală); datorință, s. f. (înv., datorie, obligație); datornic, s. m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms dágent, 26), sau de la dator (Pușcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea proveni din rom. Vezi definitia »

țấor, țấori, s.m. (reg.) ploaie măruntă și deasă. Vezi definitia »