bilí (-lésc), vb. – 1. A albi, a spăla rufele. – 2. (Refl.) A se sulemeni, a se albi la față. – Var. (Mold.) ghili. Mr. bilire. Sl. bĕliti, de la bĕlŭ „alb” (Cihac; Miklosich, Slaw. Elem., 16), cf. bg. bĕlĕjă, sb. bjeliti, slov., ceh. bĕliti, rut. biliti. A fost considerat în mod greșit dublet al lui beli. Der. bileală, ghileală, s. f. (alb de plumb, ceruză); bilit, ghilit, s. n. (spălat, acțiunea vb. a spăla); bilitor, s. m. (spălător); bilitoare, ghilitoare, s. f. (spălătoreasă; spălător). Vezi definitia »

halalí s. m. – Țesătură de mătase și bumbac. Tc. halali (Șeineanu, III, 69). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »

smiclí, pers. 3 sg. smicléște, vb. IV (înv.) 1. a fulgera. 2. (despre obiecte sau corpuri cerești) a străluci. Vezi definitia »

răsfilí, răsfilésc, vb. IV (înv.) a răsfoi. Vezi definitia »

BUCĂȚELÍ, bucățelesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bucăți. – Din bucățele (pl. lui bucățică). Vezi definitia »