DENTÍNĂ s. f. substanță proteică, bogat mineralizată, din care este formată pulpa dintelui; ivoriu. (< fr. dentine) Vezi definitia »

HAȘÚRĂ, hașuri, s. f. Fiecare dintre liniile (negre), paralele sau întretăiate, egale ca grosime și trasate la distanțe egale pe o porțiune de desen sau de gravură, pentru a marca semitonurile sau umbrele pe o hartă sau pe un desen tehnic, pentru a da anumite indicații etc. – Din fr. hachure. Vezi definitia »

MANTÍSĂ, mantise, s. f. Partea zecimală a unui logaritm. – Din fr. mantisse. Vezi definitia »

ABSCÍSĂ s.f. (Mat.) Număr prin care se determină poziția unui punct pe o dreaptă orizontală care face parte dintr-un sistem de coordonate; coordonata respectivă. [Pron. -sci-să, pl. -se. / < fr. abscisse, cf. lat. abscissa – parte tăiată, porțiune]. Vezi definitia »

NEBUNEÁLĂ, nebuneli, s. f. (Pop.) Nebunie. – Nebun + suf. -eală. Vezi definitia »