Definita cuvantului transmite
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu transmite
VEROSIMILITÁTE s. f. (Rar) Faptul, însușirea de a fi verosimil; verosimilitudine. – Verosimil + suf. -itate. Vezi definitia »
frúnte (frúnți), s. f. – 1. Partea superioară a feței. – 2. Partea superioară, cap. – 3. Parte anterioară. – 4. Parte eminentă, cremă, elită. – Mr. frămte, frînte, megl. frînte, frunti, istr. frunte. Lat. frons, frontem (Pușcariu 658; Candrea-Dens., 657; REW 3533; DAR), cf. it., port. fronte, prov., cat. front, sp. frente; cf. și dubletul front. Der. fruntar, s. n. (scîndură care acoperă roata morii de grîu; legătură pentru frunte; curea peste fruntea calului; Trans., iconostas), cu suf. -ar (după Candrea-Dens., 658, direct din lat. *frontārium; după Pascu, Beiträge, 16, REW 3534 și DAR, din lat. frontāle); fruntarie, s. f. (înv., frontieră), cuvînt artificial, copiat după fr. frontière; fruntaș, s. m. (persoană importantă; caporal); fruntășie, s. f. (faptul de a fi fruntaș); fruntășime, s. f. (adunare de fruntași); frunțiș, adv. (direct; public); fruntos, adj. (cu fruntea mare); înfrunta, vb. (a arunca în față; a dojeni; a face un afront, a sfida), menționat din sec. XVII, der. cu pref. în- (după Candrea-Dens., 661, și DAR, direct din lat. *infrontāre, ipoteză puțin probabilă); înfrunt, s. n. (înv., afront), creație artificială de Negruzzi, pe baza fr. *affront; înfruntăciune, s. f. (înv., dojenire); înfruntător, adj. (violent, aspru); înfrunți, vb. (a începe, a tăia prima bucată); înfrunțeală, s. f. (acțiunea de a tăia prima bucată); sfruntat, adj. (obraznic, îndrăzneț, insolent), pe baza fr. effronté. – Din rom. provine rut. fruntaš „stăpîn” (Candrea, Elemente, 402). Cf. front, fruncea. Vezi definitia »
sumíte, sumít, vb. III (înv.) a oferi. Vezi definitia »
KUMITÉ s. n. luptă marțială, de origine japoneză, constând dintr-o înlănțuire de mișcări de atac și de apărare, cu mai mulți adversari. (< cuv. jap.) Vezi definitia »
OBIECTITÁTE s. f. (la Schopenhauer) forma sub care lucrul în sine, realul, apare ca obiect. (< germ. Objektität, fr. objectité) Vezi definitia »