Definita cuvantului particular
PARTICULÁR, -Ă adj. 1. Care aparține numai anumitor persoane sau anumitor lucruri. ♦ În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. ♦ Care constituie proprietatea individuală a cuiva. ♦ Care este de formație sau de esență individuală. 2. Care are caracter individual; care este caracteristic, specific. ♦ (Log.; despre judecăți) În care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. Cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. // s.n. Categorie filozofică, reprezentând o verigă de legătură între singular și general. [Cf. fr. particulier, lat. particularis].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu particular
secretar, secretari s. m. (intl.) complice. Vezi definitia »
BECÁR, becari, s. m. Semn grafic pe portativ care, anulând un bemol sau un diez anterior, indică revenirea la tonul natural al unei note muzicale. – Din fr. bécarre. Vezi definitia »
SELENÁR, -Ă adj. (Liv.) Din Lună, lunar. [< gr. selene – lună + -ar, după lunar]. Vezi definitia »
SUBMANDIBULÁR, -Ă adj. sub mandibulă; submaxilar. (< engl. submandibular) Vezi definitia »
săgetár, săgetári, s.m. (înv.) 1. arcaș, săgetător. 2. persoană care făcea săgeți și arcuri. 3. țintaș, ochitor. Vezi definitia »