MELÁNJ s.n. 1. Amestec, amestecătură. 2. (Text.) Fir obținut din diverse sorturi de fibre de culori diferite; (p. ext.) țesătură din astfel de fire. [< fr. mélange]. Vezi definitia »

FRANJ s.n. (La pl.) 1. Fire (de mătase, de lână etc.) lăsate să atârne la marginea unei cuverturi, a unei perdele etc. 2. (Anat.) Formație filamentoasă care alcătuiește marginea unui organ. [pl. -uri. / < fr. frange]. Vezi definitia »

METILORÁNJ s. n. Substanță organică din clasa coloranților azotici, care are proprietatea de a fi galbenă într-o soluție bazică, portocalie într-o soluție neutră și roșie într-o soluție acidă; heliantină. – Din fr. méthylorange. Vezi definitia »

vînj (-ji), – s. m. – 1. Varietate de ulm (Ulmus effusa). – 2. Flexibilitate. – 3. Forță, putere. Sl. vązŭ „legătură”, vęzati, vęzą „a lega” (Cihac, II, 447; Tiktin), cf. bg. văže „coardă”, sb., cr., slov. vez „coardă”. Cf. gînj. Ve(l)niș, s. m. (Ulmus effusa), în Mold., este var. aceluiași cuvînt (după Scriban, legat de mag. venic „lăuruscă”). – Der. vînjos, adj. (plin de nerv, vînos; puternic, robust), poate contaminat cu vînos; vînjosa, vb. (a fortifica, a întări corpul); vînjosie, s. f. (robustețe); vînjosime, s. f. (robustețe, elasticitate); vînjoli (var. vînzoli), vb. refl. (a se agita, a se zbate, a se frămînta), cu suf. expresiv -li (după Byhan 524, din sl. vązlĭ „gol”; după Scriban, din mag. voncolni „a arunca”); vînzoleală (var. vînzoală), s. f. (agitație, frămîntare, mișcare). Vîj, s. m. (bătrîn, decrepit, boșorog), în Trans., trebuie să fie față de vînj ca ghiuj față de gînj, v. aici der. din dacă (Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 123), direct din gînj (Scriban) sau din rut. vižĭ „șef” (Drăganu, Dacor., V, 377) nu este probabilă. Atît în vînjoli ca și în vîj tratamentul expresiv este evident. Vezi definitia »

ORÁNJ adj. invar., s. n. (Livr.) Portocaliu. – Din fr. orange. Vezi definitia »