MANDÁT s.n. 1. Împuternicire dată cuiva de către o persoană sau de către o autoritate de a vorbi sau de a lucra în numele său. ◊ Teritoriu sub mandat = formă de administrare a fostelor colonii încredințate după primul război mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanță judecătorească prin care o persoană este chemată în fața justiției sau este încarcerată. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciară prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forța) în fața unei instanțe a unui martor (într-o pricină penală). 3. Ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său. ◊ Mandat poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat]. Vezi definitia »

DENOTÁT s.n. Referentul, obiectul pe care îl semnifică un anumit cuvânt; semnificat. [Cf. fr. denoté]. Vezi definitia »

CANONICÁT s.n. Demnitatea de canonic. [Cf. fr. canonicat, germ. Kanonikat]. Vezi definitia »

ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at. Vezi definitia »

LEGÁT¹ s. n. Faptul de a (se) lega¹. 1. Strângere cu ajutorul unei legături a unor lucruri pentru a le împiedica să se desfacă. 2. Broșare, cartonare a unei cărți. 3. Rodire. – V. lega¹. Vezi definitia »