zglăvóc¹ (pește) s. f./s. m., pl. zglăvoáce/ zglăvóci Vezi definitia »

linguriță la ghioc expr. (er.) cuniliție. Vezi definitia »

TROC¹, trocuri, s. n. Schimb în natură, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc. Vezi definitia »

coc (cocuri), s. n. – 1. Chiflă. – 2. Pieptănătură cu părul strîns la ceafă, conci. Formație expresivă. Cf. gr. ϰόϰϰος, lat. coccum (de unde mr. cocă „fruct” Pascu, I, 69, megl. cocă „cap”), alb. kok(jë) „cap”, sard. kokka „pîine rotundă”), sp. coco „larvă; mărgea din mătănii”, etc. Pentru mai multe ex., cf. DAR; Lacea, Dacor., II, 623; Iordan, BF, VI, 150); coacăză. Este mai puțin probabilă der. din fr. coque „coc” (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 323; DAR). Cf. și REW 2009. Der. cocă, s. f. (cocoloș făcut din pîine; chiflă; aluat; păpușă; copil), cf. it. coccolo „copil”, cuvînt din limbajul copiilor, care circulă și în forma diftongată coacă; cocuță, s. f. (chiflă; copil); cocoli (var. gogoli), vb. (Olt., a frămînta aluatul pentru a face prăjituri; a răsfăța, a alinta; a răzgîia; a înfofoli), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, IV, 92), cf. it. coccolarsi „a face nazuri”, Rovigo, cuculío „mîngîi”; cocoleală, s. f. (acțiunea de a frămînta aluat; acțiunea de a răsfăța); cocoloș, s. n. (bulgăre, boț; bilă, bulgăre, grunz; știulete de porumb; cucui) din cuvîntul anterior, cu suf. -oș; cocoloși, vb. (a mototoli, a face cocoloș; a răsfăța, a răzgîia; a înfofoli; a strînge, a stoarce; a strica o afacere; a trece sub tăcere un subiect), cf. mr. mi cuculescu „mă ghemuiesc”; cocoloșeală, s. f. (acțiunea vb. anterior); cocoașe, s. f. (gheb), pentru a cărui formație cf. gogoașe (mr. cucoașe „nucă”, cucoș „nuc”; după Pușcariu 390, din lat. *cocca); cocoșa, vb. (a încovoia; a curba; a deșela; a îmbătrîni); cocoșat, s. m. (care are cocoașă, ghebos), pentru a cărui răspîndire în Olt., Munt. și Dobr., cf. ALR, I, 41; cochiță, s. f. (boabă; bob; grăunte); cococ, s. n. (Trans., gaură; cuvînt care nu apare în dicționare cf. Enciclopedia română, III, 22); cocor, s. n. (bombare, umflătură, tumoare); cocoradă, s. f. (Trans., pesmet, prăjitură), a cărui formare pare a indica o contaminare cu paparadă. Corcoman, s. m. (în Trans. de Nord, coc caracteristic femeilor măritate), pus în legătură de DAR cu lat. *cocculus „melc”, pare a se explica mai bine plecînd de la coc, cu suf. -man cf. și colcovan, s. n. (Munt., grunz, bulgăre). Curculez, s. m. (gărgăriță, Calendra granaria), explicat de către Scriban pe baza lat. curculio, pare a fi o der. ca cea anterioară (cf. cocor „umflătură”), cu suf. -ez; bg. kokolëza, kukulëza (urechelniță) pare a proveni din rom. Cf. și cocon, cocîrlă, coclete, cocoța, cucui. Din rom. provin mag. kóka „moț, creastă” și iud. sp. koko „coc”. Coincidența lui a cocoșa „a deșela” cu rus. kokošiti „a asasina” (din rut. kokoš „a asasina”, cf. Vasmer 594), pare cauzală. Vezi definitia »

ZLĂVÓC, zlăvóci, s. m. (Var.) Zglăvoc. (cf. zglăvoc) Vezi definitia »