Definita cuvantului patentă
PATÉNTĂ s.f. 1. Drept exclusiv acordat unui inventator sau unei autorități de a folosi și de a comercializa o invenție, o inovație etc.; act, diplomă care conferă acest drept; brevet. ♦ (Înv.) Brevet, autorizație de a exercita un anumit comerț. ♦ Patentă de sănătate = document care se dă unui vas la plecarea dintr-un port și prin care se confirmă starea sanitară a portului. ♦ (Fig.; ironic) Sistem, procedeu (propriu cuiva). 2. Impozit care se plătea în trecut pentru un anumit comerț sau o anumită industrie. [< fr., it. patente].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu patentă
POÉTICĂ, poetici, s.f. – V. poetic (4) [DEX'98] Vezi definitia »
HELCÓZĂ s. f. ulcerație. (< fr. helcose) Vezi definitia »
FIÓLĂ, fiole, s. f. Flacon (mic) de sticlă, cu gâtul strâmt, închis ermetic, în care se păstrează de obicei medicamente (în special lichide sau pulberi sterile injectabile); ampulă. [Pr.: fi-o-] – Din fr. fiole. Vezi definitia »
școálă (șcóli), s. f. – Instituție de învățămînt. – Mr. sculie, scul’ó, megl. sculó. Lat. schola, prin intermediul sl. škola (Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Densusianu, GS, VI, 363), cf. bg., sb. škola, pol. szkola, mag. iskola › var. Trans. ișcoală (Treml., Magyar nyelvör, XXIX, 25; Gáldi, Dict., 167). Dialectele, din ngr. Der. școlar, adj. (privitor la școală); școlar, s. m. (elev); școlăriță, s. f. (elevă); școlăresc, adj. (școlar); școlărește, adv. (ca elevii); școlări, vb. (a studia, a învăța la școală); școlăret, s. n. (grup de elevi); școler(iu), s. m. (Trans., elev), cf. germ. Schüller. Din rom. provine bg. školar (Capidan, Raporturile, 234). Vezi definitia »
șuietúră1, șuietúri, s.f. (reg.) susur prelungit; șuiet. Vezi definitia »