Definita cuvantului ceafă
ceáfă (céfe), s. f. – 1. Partea de dinapoi a gîtului sau a capului. – 2. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – 3. Parte a căpețelei. – Mr. chiafă. Origine incertă. Este evidentă identitatea cu tc. kafa „ceafă”, din arab. qafā (cf. Moldovan 424), de unde provine și cafă, s. f. (în blănărie, partea a blănii ce corespunde cefii), cf. Șeineanu, III, 24. Der. din mr. este sigură; însă rom. presupune un intermediar necunoscut, care să explice rezultatul oclusivei turcești. În general, se consideră că este vorba de alb. kjafë (Meyer 219; Philippide, II, 704; Pascu, II, 224; Rosetti, II, 114), ceea ce nu înlătură dificultatea. Probabil formație locală, din gr., cu sensul de „căpățînă, cap mare sau gros”, termen aplicat tradițional grecilor. Poate fi vorba de o pronunțare locală: Scriban semnalează pronunțarea čaf în alb. din Scutari.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu ceafă
SITÍȘCĂ, sitiști, s. f. (Reg.) Vas de forma unui trunchi de con, cu fundul perforat, folosit în gospodărie la strecurarea laptelui și a altor lichide; strecurătoare. ♦ Strecurătoare pentru ceai. – Sită + suf. -ișcă. Vezi definitia »
CATAPLÁSMĂ s.f. Pastă (din muștar) care se aplică pe o parte bolnavă a corpului; (p. ext.) cârpă, bandaj etc. pe care se întinde această pastă pentru a fi aplicată. [< fr. cataplasme, cf. gr. kataplasma]. Vezi definitia »
TEROFÍTĂ adj., s. f. (plantă) erbacee anuală, lipsită de capacitatea de a forma organe de iernare, hibernând numai prin semințe sau prin spori. (< fr. thérophyte) Vezi definitia »
ísolă s.f. (înv.) insulă, ostrov. Vezi definitia »
BRẤGLĂ, brâgle, s. f. Parte mobilă la războiul de țesut, care susține spata. – Et. nec. Vezi definitia »