DEZERTÁ vb. intr. 1. a fugi din armată; a fugi la inamic (în timp de război) ca militar. 2. (fig.) a părăsi în mod laș un loc, o funcție, o misiune. (< fr. déserter) Vezi definitia »

aieptá (-t, -át), vb. – A arunca. Lat. *aiectāre, de la ēiectāre (Pușcariu 42; Candrea-Dens., 27; DAR). Posibilitatea acestei der. a fost pusă sub semnul întrebării datorită rom. al lui i lat. în hiat, care în mod normal trebuia să dea j (cf. Diculescu, Elementele, 463). Se pare, totuși, că i lat. s-a redus pînă la dispariție înainte de e (Rosetti, I, 73), cf. quietus › (în)cet, astfel că nu există motiv pentru a contesta rezultatul aiepta. Philippide, O rămășiță, 21, propune lat. *abiectāre și Diculescu, Elementele, 463, o compune cu ad de la gr. ἰάπτω „a arunca”, supoziție care nu reprezintă nici un avantaj. În Trans. – Der. aiept, s. n. (aruncare); aieptător, adj. (care aruncă). Vezi definitia »

îndărăptá, îndărăptéz, vb. I (reg., înv.) 1. a da îndărăt, a se retrage, a ceda. 2. a respinge. Vezi definitia »

DIAZOTÁ vb. tr. a transforma aminele aromatice primare în diazoderivați prin tratare cu acid azotos. (< fr. diazoter) Vezi definitia »

ALCESTA (în mitologia greacă), una din fiicele lui Pellas, rege în Lolcos. Soția lui Admentos, rege în Tesalia, participant la expediția argonauților. A acceptat să moară în locul lui, obținîndu-i astfel nemurirea; a fost readusă din Infern de Herakles. Vezi definitia »