MÚZICĂ s.f. 1. Arta de a îmbina în mod armonios sunete pentru a exprima idei, sentimente. 2. Știința sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului și armoniei. 3. Operă, bucată muzicală, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. 4. Formație instrumentală; orchestră. ◊ Muzică militară = fanfară; (fam.) a-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. [Var. musică s.f. / < lat., it. musica, fr. musique < gr. mousike – arta poeziei și a cântecului]. Vezi definitia »

clúpă (clúpe), s. f. – Instrument în formă compas. Germ. Kluppe „clește” (DAR). Termen tehnic. Vezi definitia »

PROPANÓNĂ s. f. (Chim.) Acetonă. – Din fr. propanone. Vezi definitia »

CONTRACHÍLĂ s.f. (Mar.) Grindă longitudinală alipită la chilă, pe care o dublează la partea superioară. [Cf. it. contracchiglia, controchiglia]. Vezi definitia »

CARDIOGENÉZĂ s. f. proces de formare a inimii embrionare. (< fr. cardiogenèse) Vezi definitia »