liórc interj. – Exprimă zgomotul bălăcelii. Creație expresivă, rară. – Der. leoarcă (var. lioarcă), s. f. (femeie stricată; broască; gură, cioc, plisc; poșircă), se folosește mai ales în expresia ud leoarcă „foarte ud” (după Cihac, II, 174, din pol. liura, lura „poșircă”, după Diculescu, Elementele, 492, dintr-un lat. *libricus care ar proveni din gr. λιβρòς „umed”), cf. și leoarbă, lioarbă; bleoarcă (var. fleoarcă), s. f. (gură, plisc), cf. bleancă, fleancă, fleoarță; leorcăi (var. liorcăi, liorciori, liocei), vb. (a fi ud leoarcă; a stoarce; a asuda; a se bălăci; a hălpăi, a înghiți), cf. liorpăi, licăi; leorcăială, s. f. (bălăceală); liopotaie (var. liopardac), s. m. (Trans. de E, venetic, străin care nu cunoaște limba); lefetiță, s. f. (Trans., gură, plisc), poate prin încrucișare cu leafă „satîr”; lefîrdău, s. m. (Trans., flecar, limbut; intrigant); lefîrdaie, s. f. (femeie flecară), pe care Bogrea, Dacor., IV, 826, îl lega de lab. ljapërdhi „ciugulire” și DAR de mag. lehordó „persoană care înjură”. Toate aceste cuvinte se întîlnesc cu rezultatele expresive ale lui lup și licui. Vezi definitia »

ștócverc s.n. (reg.) loc unde se încrucișează mai multe filoane de minereu de aur. Vezi definitia »

MÂRC interj. (Pop.; în expr.) A nu zice nici mârc = a nu zice nimic, a tăcea din gură. – Contaminare între mâr și mâlc. Vezi definitia »

falvárc s.n. (reg.) moșie mică; fermă. Vezi definitia »

TURC, -Ă, turci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk. Vezi definitia »