OGÍVĂ, ogive, s.f. Element arhitectural și de construcție caracteristic stilului gotic, format din intersecția a două arcuri dispuse diagonal și constituind osatura unei bolți. Vezi definitia »

PERIEGHEZĂ, periegheze, s.f. În arheologie, tip de cercetare de suprafață a terenului, cu atenție, în special a unei zone bine definite și colectarea materialului descoperit la suprafața solului. Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Arheologie Vezi definitia »

parasímă s.f. (înv.) stemă; semn distinctiv. Vezi definitia »

fúgă (fúgi), s. f. – 1. Alergare, goană. – 2. Cursă. – 3. Părăsire grabnică, evadare. – 4. (Adv.) Iute, rapid, în goană. – Mr., megl. fugă, istr. fuge. Lat. fŭga (Pușcariu 663; Candrea-Dens., 667; REW 3548; DAR), cf. it., cat., sp., port. fuga. – Der. fuga, vb. (Trans. de Vest, a alunga), care ar putea reproduce și lat. fugare (DAR), cf. mr. fugare, sp. fugar; fugaci, adj. (iute la fugă, rapid), care poate reprezenta și lat. fŭgācem (Candrea-Dens., 688; DAR; cf. împotrivă Graur, BL, II, 10), dar care este mai curînd un der. cu suf. -aci, ca trăgaci, stîngaci, etc.; fugar, adj. (fugitiv); fugar, s. m. (fugit, evadat; armăsar; potîrniche albă, Tetrao lagopus); fugarnic, adj. (fugitiv), creație poetică și artificială); fugaș, s. m. (fugitiv); fugăreț, adj. (iute la fugă), prin transpunere a fr. fougueux, înv.; fugos, adj. (iute la fugă); fugău, s. m. (potîrniche albă, Tetrao lagopus; varietate de țînțar, Hydrometra paladum), cu suf. -ău (după ipoteza puțin probabilă a lui Drăganu, Dacor., V, 362, din încrucișarea lui fugi cu mag. fogoly „prizonier”). Cf. fugi. Vezi definitia »

BURUIÁNĂ, buruieni, s. f. (Pop.) Nume generic pentru diverse plante erbacee necultivate. ◊ Buruiană de leac = plantă medicinală. ♦ Nume dat unor plante necultivate comestibile. [Pl. și: buruiene. – Var.: buruián s. n.] – Din bg., scr. burjan. Vezi definitia »