BIRUÍ, bírui, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. A(-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. (Despre sentimente, emoții etc.) A-l copleși. 2. A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). Cine biruie să spună toate câte-au fost? (RETEGANUL). – Magh. birni. Vezi definitia »

pacuí, pacuiésc, vb. IV (reg.) a împacheta; a așeza, a rândui. Vezi definitia »

piftuí, pers. 3 sg. piftuiéște, vb. IV refl. (înv.) a se face, a se închega ca piftia; a se piftii. Vezi definitia »

vrășuí, vrășuiésc, vb. IV (reg.) a răvăși, a risipi. Vezi definitia »

împăcăluí, împăcăluiésc, vb. IV (reg., înv.) a (se) împăca, a se împăcelui. Vezi definitia »