Definita cuvantului stăruitor
STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui+ suf. -tor.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu stăruitor
APĂSĂTÓR, -OÁRE, apăsători, -oare, adj. 1. Care copleșește; chinuitor. 2. Care oprimă; asupritor. – Din apăsa + suf. -(ă)tor. Vezi definitia »
onorătór, onorătoáre, onorătóri, onorătoáre, adj. (înv.) care onorează. Vezi definitia »
cositór s. m. – Staniu. Gr. ϰασσίτερος (Murnu 15), probabil prin intermediul sl. kositerŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; DAR; Vasmer, Gr., 83); cf. bg. kositro, sb. kòsitar. – Der. cositori (var. costori, custuri), vb. (a spoi cu cositor); cos(i)torar, s. m. (persoană care lucrează în cositorit); cositoreală, s. f. (acțiunea de a cositori). Vezi definitia »
PRÂNZITÓR, prânzitoare, s. n. (Înv. și reg.) Sufragerie. – Prânzi + suf. -tor. Vezi definitia »
VÂNTIȘÓR s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -ișor. Vezi definitia »