Definita cuvantului cebălui
cebăluí (-uésc, cebăluít), vb. – 1. A ameți, a zăpăci. – 2. A strica. Mag. (el)csábulni „a fi zăpăcit; a greși” (Lacea, Dacor., II, 901; DAR). – Der. cebăluitură, s. f. (obiect stricat). Sec. XVI.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cebălui
ASMĂȚÚI s. m. v. hasmațuchi. Vezi definitia »
albăstrui s. m. invar. (iron.) lucrător al Securității, al poliției politice comuniste Vezi definitia »
VĂCSUÍ, văcsuiesc, vb. IV. Tranz. A unge încălțămintea cu vacs (sau cu cremă de ghete) și a o lustrui. – Vacs + suf. -ui. Vezi definitia »
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui. Vezi definitia »
pîrluí (-uiésc, -ít), vb. – (Trans.) A muia rufele înainte de spălat. – Var. pîrloi. Mag. parlani (Candrea). – Der. pîrlău, s. n. (ciubăr de rufe), din mag. párló (Gáldi, Dict., 148); pîrnaie, s. f. (butoi, oală mare; Arg., închisoare, pușcărie; varietate de struguri), în loc de pîrlaie, pl. cuvîntului anterior (după ipoteza improbabilă a lui Diculescu, Elementele, 450, în loc de *părănaie, din gr. πελινάλιον ‹ πελίνη „butoi”, și ultimul sens din gr. *περϰναλέα ‹ περϰνός „albastru-închis”; după Scriban, din sb. parni „de abur”. Vezi definitia »