CEÁFĂ, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gâtului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Când mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa = niciodată. A face ceafă = a se îngrășa. Gros în (ori la) ceafă sau cu ceafa groasă = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicală. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumată sau sărată. – Cf. alb. čafë. Vezi definitia »

AUTOCOMBÍNĂ, autocombine, s. f. Combină autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + combină. Vezi definitia »

BLÚZĂ, bluze, s. f. Obiect de îmbrăcăminte care îmbracă partea de sus a corpului, până la talie. ♦ Haină purtată vara de militari. ♦ Îmbrăcăminte de protecție purtată de muncitori în timpul lucrului. – Fr. blouse. Vezi definitia »

supercúpă s. f., g.-d. art. supercúpei; pl. supercúpe Vezi definitia »

BIBLIOTÉHNICĂ s. f. Tehnica producerii materiale a unei cărți. [Pr.: -bli-o-] – După fr. bibliotechnie. Vezi definitia »