cúi (cúie), s. n. – 1. Piesă mică turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, diblu. – 2. Crampon. – 3. Cuier, cîrlig. – 4. Înțepătură, junghi. – Istr. cuñu. Lat. cuneus (Pușcariu 433; Candrea-Dens., 426; REW 2396; DAR); cf. alb. kuń (Meyer 215; Philippide, II, 639), prov. cunh, fr. coin, sp. cuño, port. cunho. – Der. cuier, s. n. (suport pe care se atîrnă obiecte de îmbrăcăminte); cuia, vb. (a fixa talpa la pantofi cu ținte de lemn); cuișor, s. n. (dim. al lui cui; cataramă; condiment alimentar aromat; plantă, Ribes aureum); cuișoare, s. f. pl. (nume dat mai multor plante ornamentale: Ribes aureum, Asclepias cornuti, Dianthus Carthusianorum, Dianthus chinensis, Caryophyllus aromaticus). Cf. încuia, descuia. Vezi definitia »

PĂRUͲ, păruiesc, vb. IV. Tranz. A bate pari¹ (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par¹ + suf. -ui. Vezi definitia »

ștempluí, ștempluiésc, vb. IV (reg.) 1. (înv.) a pecetlui, a ștampila. 2. (în forma: ștempela; despre arbori) a marca. Vezi definitia »

părmăcuí, părmăcuiésc, vb. IV (înv.) a întări cu parmaci. Vezi definitia »

jărcuí (jercuí), jărcuiésc (jercuiésc), vb. IV (reg.) a bate. Vezi definitia »