tălpăluí², tălpăluiésc, vb. IV (reg.) 1. a tălpui. 2. a împiedica roata carului, cu un lanț. Vezi definitia »

șfițuí², șfițuiésc, vb. IV (reg.) a lucra din greu. Vezi definitia »

cúi (cúie), s. n. – 1. Piesă mică turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, diblu. – 2. Crampon. – 3. Cuier, cîrlig. – 4. Înțepătură, junghi. – Istr. cuñu. Lat. cuneus (Pușcariu 433; Candrea-Dens., 426; REW 2396; DAR); cf. alb. kuń (Meyer 215; Philippide, II, 639), prov. cunh, fr. coin, sp. cuño, port. cunho. – Der. cuier, s. n. (suport pe care se atîrnă obiecte de îmbrăcăminte); cuia, vb. (a fixa talpa la pantofi cu ținte de lemn); cuișor, s. n. (dim. al lui cui; cataramă; condiment alimentar aromat; plantă, Ribes aureum); cuișoare, s. f. pl. (nume dat mai multor plante ornamentale: Ribes aureum, Asclepias cornuti, Dianthus Carthusianorum, Dianthus chinensis, Caryophyllus aromaticus). Cf. încuia, descuia. Vezi definitia »

ANZÓATEGUI [ansoáteghi], stat la N Venezuelei, pe coasta Oc. Atlantic; 43,3 mii km²; 857,1 mii loc. (1989). Centru ad-tiv: Barcelona. Expl. de petrol. Vezi definitia »

păhúi (-i), s. m. – Copac înalt. Origine necunoscută, poate expresivă. În Olt. și Trans. Aceleiași familii aparțin păhuie, s. f. (Olt., căpiță); păhaie, s. f. (Mold., javră). Vezi definitia »