BALTARD [baltár], Victor (1805-1874), arhitect francez. A folosit, printre primii, structura metalică de fier (Halele centrale din Paris și biserica Saint-Augustin). Vezi definitia »

gard (gárduri), s. n. – 1. Construcție care împrejmuiește o curte. – 2. Împletitură care împrejmuiește o proprietate. – 3. (Rar, Trans.) Grădină, livadă. – Mr. gardu, megl. gard. Sl. gradŭ „perete; livadă” (Miklosich, Lexicon, 141; Cihac, II, 115; Conev 79), cf. alb. garth (Philippide, II, 712 și DAR par a prefera o der. directă din alb.). Ca baltă și daltă der. din sl. ridică o problemă fonetică greu de explicat: s-a încercat rezolvarea acestei dificultăți presupunîndu-se că împrumutul rom. este anterior metatezei lichidelor sl., deci, că termenul sl. trebuia să fie *gardŭ. Perfecta identitate semantică, precum și corespondența exactă cu ceilalți der. din sl. (cf. grădină, grajd, îngrădi, ogradă), nu lasă nici o îndoială în legătură cu v. germ. gards „casă”, dar este puțin probabil. Rosetti, II, 116 și Rosetti, BL, XIV, 115, neagă numai posibilitatea der. din sl. Der. gardagiu, s. m. (pescar care folosește în loc de plasă o împletitură de răchită); gărdui, vb. (a împrejmui cu gard); gărdurăriță, s. f. (pasăre nedeterminată); gărdurărit, s. n. (impozit special plătit de locuitorii din județele Saac (marelui armaș) și Rîmnicul-Sărat (celui de al doilea spătar), pe băuturile vîndute și pe porci; amendă plătită de aceștia pe animalele care intrau în vie). Din rom. provine sb. garda (Miklosich, Etym. Wb., 76; Petrovici, Dacor., X, 93) ca și rut. gard „dig, stăvilar” (Candrea, Elemente, 402). Coresi folosește grădiș, s. n. (împletitură, gard), cu fonetismul din sl. Vezi definitia »

smîrd (-dă), adj. – 1. (Înv.) Grosolan. – 2. Murdar, scîrbos. – 3. (Trans.) Urît, mișel. – Var. zmîrd, Trans. de V. zmărd. Sl. smrŭdŭ „plebeu” contaminat cu smradŭ „duhoare” (Miklosich, Slaw. Elem., 865; Cihac, II, 351). – Der. smîrdă, s. f. (înv., murdărie); smîrdoare, s. f. (Mold., pată de grăsime, împuțit, persoană scîrboasă); smirdar, s. m. (rododendron, Rhododendron Kotschi; afin roșu, Vaccinium vitis idaea), var. rară smîrdar, aparține aceleași familii, cf. sb. smrdac „ciumăfaie”, smrdelj „coriandru” (Candrea; după Tiktin și Scriban, legat de rus. „smoroda” „coacăză”; după Conev 49, din bg. smărdar; după Diculescu, Elementele, 481, de la un gr. *σμυρρίς ‹ -ίδος ‹ μυρρίς; după Pușcariu, Dacor., III, 690, de la rosa *myrrhida; după Pușcariu, Lr., 176, de origine tracă). Vezi definitia »

ENEACÓRD s.n. Liră cu nouă coarde, folosită de vechii greci. [Pron. -ne-a-. / < fr. ennéacorde, cf. gr. ennea – nouă, lat. corda – coardă]. Vezi definitia »

ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, consimțământ la ceva. ♦ Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). A cădea de acord = a ajunge la o înțelegere deplină (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. Convenție (internațională) care stabilește relațiile reciproce dintre părți, privind drepturile și îndatoririle lor. 3. (În expr.) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare) în raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată în acord. 4. Expresie gramaticală care stabilește concordanța (în persoană, număr, gen sau caz) între cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Fr. accord. Vezi definitia »