CĂRBUNÁȘ, cărbunași, s. m. Diminutiv al lui cărbune. – Cărbune + suf. -aș. Vezi definitia »

BĂTĂUȘ abrașan, anasin, arzoi, arzuliu, caftangiu, carditor, cârâitor, chesăgiu, ciumeg, ciumete, goldan, haidamac, haidău, lămuritor, machior, mardeiaș, mardoi, masor, pălitor, scalpete, smardoi, trosnitor, trosnitorinc. Vezi definitia »

scălúș (-și), s. m. – 1. Langustă (Locusta viridissima). – 2. (S. n.) Scăunel de vioară. – 3. (S. n.) Căluș. De la căluș, cu s- expresiv. La fel scăloi, s. m. (persoană cabalină), apare în loc de căloi, fără să fie posibil de a-l pune în legătură cu lat. escalonia (Pușcariu, Dacor., III, 660; REW 694). Vezi definitia »

fércheș (fércheșe), adj. – Elegant, dichisit. Mag. fehérkés „albicios” (Drăganu, Dacor., V, 352); s-a spus probabil la început despre fanții care obișnuiau să se pudreze. După Scriban, din mag. felékes „elegant”; însă fonetismul nu este clar. – Der. ferchezui, vb. (a dichisi; a găti; a curăța), care, după Cihac, II, 498 și Scriban, provine din mag. felkendözni „a se sulemeni”, și al cărui al doilea sens este rezultat al unei confuzii cu fercheteu. Vezi definitia »

ALBÚȘ, albușuri, s. n. 1. Substanță albă-transparentă, vâscoasă, compusă în cea mai mare parte din albumină, care înconjoară gălbenușul oului de păsări, reptile, pești etc. 2. (Rar) Sclerotică. – Alb + suf. -uș. Vezi definitia »