Definita cuvantului șip
șip1, șipi, s.m. (reg.) 1. (la pl.) rădăcini adventive (dezvoltate pe diferite părți ale plantei) la porumb. 2. (la pl.) coarne de cerb. 3. rădăcină de măsea. 4. (art.; în sintagmă) șipul vântului = scai vânăt.
Sursa: DAR
Sursa: DAR
Cuvinte ce rimeaza cu șip
țip (-puri), s. n. – (Trans.) Sursă, izvor. – Var. țîp. Creație expresivă, cf. șop, șipot. – Der. țipă (var. Trans. țîpă), s. f. (fluier, țignal; trișcă), nu pare să fie în legătură cu alb. tsipë „piele”, ngr. τσίπα „caimac” (Drăganu, Dacor., VII, 138); țipa, vb. (a striga; a arunca, a azvîrli, a împrăștia), megl. țop, țăpări; țipăt, s. n. (strigăt); țipătură, s. f. (strigăt; acțiunea de a arunca; boală rezultată din vrăjitorie în care se aruncă un obiect în fața celui fermecat), cf. întîlnitură, întunchinătură, turnătură; țipoti, vb. (Trans., a răcni, a zbiera). – Cf. țop. Țipa „a zbiera” se consideră adesea drept cuvînt distinct de la țipa „a arunca”. Totuși, trebuie să fie un singur cuvînt, care se explică prin varietatea utilizărilor expresive, cf. dudui, tuna, tuli. Al doilea sens este actualmente propriu Trans. dar e posibil să nu fi fost mereu așa, deoarece îl întîlnim la Eliade: țipă-l peste gard. A fost, credem, explicat insuficient, prin intermediul sl. piti „a țipa” (Cihac, II, 434); din sl. tŭpŭtŭ › țipăt (Miklosich, Slaw. Elem., 50); sau din lat. *tinnĭpāre (Pascu, I, 64). Apropierea de rom. de sursa expresivă țip a fost făcută prima dată de Drăganu, Dacor., VII, 138 și de Scriban. Țipar, s. m. (pește, Cobitis fossilis, Anguila vulgaris) trebuie să aparțină aceleiași familii expresive; probabil trebuie să se pornească de la ideea de „a fierbe” sau „a se mișca” (după Cihac, II, 535, din mag. csik; legătura cu ngr. τσιποῦρα „doradă” nu este sigură). Același înțeles pare că se poate găsi pe baza lui țipenie, s. f. (ființă, suflet), care se folosește numai în expresia nici țipenie „nici o suflare” sau „nici o mișcare” (după Tiktin, Pascu, I, 64 și Candrea, ar însemna „nimeni care să strige”). Vezi definitia »
LIP2 interj. v. lipa. Vezi definitia »
PLASMOTÍP s. n. totalitatea materialului genetic situat în afara nucleului celulei; plasmon (2). (< fr. plasmotipe) Vezi definitia »
HETEROTÍP, -Ă I. adj. tipărit cu planșe ale căror caractere sunt mobile; schimbat, cu totul altfel. II. s. m. monstru dublu în care fătul parazit atârnă de peretele ventral al antozitului. (< fr. hétérotype) Vezi definitia »
OROTÍP, orotipuri, s. n. (Tipogr.) Mașină de cules asemănătoare linotipului. – Din germ. Orotype. Vezi definitia »