taifá (-ále), s. f. – Alai, șir de oameni, grup de însoțitori. Mr., megl. taifă. Tc. (arab.) tayfe (Șeineanu, II, 344), cf. bg., alb. taifa, ngr. ταïφᾶς. Este dubletul lui taifas, s. n. (taclale, bîrfă, conversație), din ngr. (Gáldi 258), der. tăifăsui, vb. (a sporovăi, a pălăvrăgi). Vezi definitia »

înmalacofá vb. I (înv.) a îmbrăca (o femeie) cu malacof. Vezi definitia »

GAFÁ vb. intr. a face o gafă². (< fr. gaffer) Vezi definitia »

COAFÁ vb. tr., refl. a(-și) pieptăna îngrijit părul, a(-și) aranja părul la coafor. (< fr. coiffer) Vezi definitia »

RELIEFÁ vb. I. tr. A scoate în afară, în relief; (fig.) a evidenția, a sublinia, a accentua. [< relief]. Vezi definitia »