Definita cuvantului șiștor
șíștor, -oáre, s.m. și f. 1. (pop.; s.m. și f.) fiecare dintre bucățile de lemn (sau de fier) prinse la capete în târcoalele prâsnelului de la moară și care se angrenează cu măselele roții. 2. (reg.; s.m.; la pl. cu forma: șuștori) fiecare dintre bucățile de lemn prinse în jurul roții sau al carului, care pune în mișcare joagărul. 3. (reg.; s.f.) fuscel la loitră. 4. (reg.; s.f.; în forma: șuștoare) spetează (la grapă). 5. (reg.; s.f.) fofelnița vârtelniței. 6. (reg.; s.m. pl.; în forma: șuștori) fălceaua meliței. 7. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre chingile de fier orizontale care întăresc ușa unei case. 8. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre grinzile între care se fixează fereastra. 9. (reg.; s.m. pl.) fiecare dintre stâlpii verticali care sprijină ștreașina casei. 10. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre bârnele care mărginesc intrările strungii la o stână. 11. (reg.; s.m.) par ascuțit care se pune în vârful caselor țărănești.
Sursa: DAR
Sursa: DAR
Cuvinte ce rimeaza cu șiștor
BENADOR, Ury (1895-1961, n. Milișeuțu de Sus, azi Mihăileni, jud. Botoșani), scriitor român. Romane evocînd mediul evreiesc sub aspect pitoresc și documentar („Ghetto veac XX”) sau de analiză psihologică („Gablonz magazin universal”). Vezi definitia »
ENDOZOOCÓR, -Ă adj. (despre plante) ale cărei semințe sau spori se răspândesc cu ajutorul animalelor, prin tubul digestiv. (< fr. endozoochore) Vezi definitia »
FRUSTRATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care pricinuiește o pagubă, care împiedică exercitarea unui drept; păgubitor. [Cf. fr. frustrateur]. Vezi definitia »
INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur. Vezi definitia »
potór (-ri), s. m. – Monedă veche de cupru. Sl. polŭvŭtora „unu și jumătate” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 282; Tiktin), cf. pol. poltorak, slov. poltora. – Der. potoroancă, s. f. (Trans., monedă divizionară de cupru); potronic, s. m. (monedă de argint de 6 aspri; monedă de cupru, a douăsprezecea parte dintr-un leu), probabil dintr-un sl. poltoronikŭ (Tiktin); potură, s. f. (Olt., monedă de cupru; Olt., oală). Cf. polturac. Vezi definitia »