POFTITÓR, -OÁRE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care poftește, care invită (pe cineva). 2. Care dorește ceva; ahtiat, pofticios. ♦ (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă lăcomie, poftă, dorință. – Pofti + suf. -tor. Vezi definitia »

INSTAURATÓR, -OÁRE s.m. și f. Întemeietor, fondator. [Pron. -sta-u-. / < fr. instaurateur]. Vezi definitia »

STAVROFÓR, stavrofori, s. m. Preot sau arhimandrit (în Biserica ortodoxă) care poartă, ca distincție ecleziastică, o cruce (de aur) pe piept. – Din ngr. stavrofóros. Vezi definitia »

DECLANȘÓR, declanșoare, s. n. Declanșator. – Din fr. déclencheur. Vezi definitia »

TENÓR s. m. 1. vocea bărbătească cu registrul cel mai înalt; cântăreț cu o astfel de voce. ◊ (p. ext.) instrument de suflat cu registru corespunzător vocii unui tenor. 2. (în muzica polifonică) voce între alto și bas. 3. (acc. ténor) melodia de bază, vocea principală în repertoriul gregorian (sec. XII-XVI). (< fr. ténor, it. tenore) Vezi definitia »