Definita cuvantului legendă
LEGÉNDĂ, legende, s. f. 1. Povestire în proză sau în versuri care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. 2. (Rar) Inscripție pe o monedă sau pe o medalie. 3. Text, inscripție prin care se explică semnele convenționale de pe o hartă, de pe un plan, o imagine fotografiată sau desenată. ♦ Completare sub formă de memoriu anexată la o schemă, la o hartă etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic. – Din fr. légende, lat. legenda.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu legendă
CENZÚRĂ s.f. 1. (Ist.) Demnitatea și funcția de cenzor în vechea Romă. 2. Control exercitat asupra publicațiilor și tipăriturilor pentru a împiedica propagarea unor idei; organ care exercită acest control. 3. Funcție psihologică care, în teoria lui Freud, refulează în inconștient dorințele neconforme cu convențiile sociale. ♦ Critică, blam public. [< lat. censura, cf. it. censura, fr. censure]. Vezi definitia »
CÁSTĂ s.f. Fiecare dintre clasele sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin privilegiile membrilor lor etc., în care era împărțită societatea din India și din alte țări orientale; (p. ext.) grup social închis care își apăra izolarea și privilegiile sale egoiste. ◊ Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. [< fr. caste, cf. port. casta – rasă pură]. Vezi definitia »
AUTOCAMIONÉTĂ s.f. Autocamion mic; camionetă. [< auto2- + camionetă]. Vezi definitia »
PRENARCÓZĂ s.f. Administrare înaintea narcozei a unor medicamente liniștitoare hipnotice și analgezice; preanestezie. [Cf. fr. prénarcose]. Vezi definitia »
fáră s. f. – Castă, rasă. – Mr. fară. Ngr. φαρα, cf. alb. farë (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare să provină din longob. fara (Pușcariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), și a fost citat ca element v. germ. în rom., nejustificat, se pare, întrucît este vorba de un cuvînt împrumutat dintr-un idiom balcanic, în epocă recentă. În același timp, este cuvînt incert, întrebuințat de patru ori de Petru Maior, care folosește adesea cuvinte mr. (și acesta pare a fi cazul lui fară) și o dată într-un text popular din Hațeg, în care este posibil să fie o pătrundere a mr. După Mladenov 660, cuvîntul ar fi de origine tc. Vezi definitia »