SURDÍNĂ, surdine, s. f. Dispozitiv din metal sau din lemn, în formă de gheară la instrumentele cu coarde, sau în formă de dop la instrumentele de suflat, folosit pentru atenuarea intensității sonorității unor instrumente muzicale. ◊ Loc. adv. În surdină = a) cu surdina pusă, încet; b) fără zgomot, înăbușit; cu glas scăzut; în taină. – Din fr. sourdine. Vezi definitia »

MANÉTĂ s. f. pârghie mică, cu care se acționează manual un mecanism de comandă, de reglare etc. (< fr. manette) Vezi definitia »

AVRĂMEÁSĂ s. f. (Bot.) Veninariță. [Var.: avrămeáscă s. f.] – Bg. avran, rus. avran (după Avram). Vezi definitia »

crílă (críle), s. f. – 1. Matcă de năvod. – 2. Bandă, grup, ceată. – 3. Grup de hăitași. Sl. krilo „aripă” (Cihac, II, 83; Conev 81), cf. sb., cr. krilo. – Der. încrilui, vb. (a uni cele două capete ale unui năvod). Vezi definitia »

SPĂLĂCITÚRĂ, spălăcituri, s. f. (Rar) Obiect spălăcit, decolorat. – Spălăci + suf. -tură. Vezi definitia »