tac interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau de o bătaie. – Var. taca, tîc(a). Creație expresivă, cf. țac, pac; se folosește mai ales în comp., tic-tac. – Der. tăcăi (var. tîcîi), vb. (a tăcăni, a palpita; a bate; a zvîcni); tăcăială (var. tîcîială), s. f. (faptul de a tăcăi; bătaie); tăcăitoare, s. m. (sfrîncioc mare, Lanius excubitor); tăcăitură, s. f. (ticăit, palpitație); tăcăni, vb. (a tăcăi, a scoate zgomote caracteristice), cu suf. expresiv -ni; tăcănitură, s. f. (bătaie, ticăit). Vezi definitia »

ȘFERȘTÁC, șferștace, s. n. (Reg.) Măsură de capacitate de un sfert de litru. – Comp. rus četvertak. Vezi definitia »

ciobârlác, ciobârláce, s.n. (reg.) lingură mare, polonic. Vezi definitia »

CORNÁC s. m. conducător de elefanți sau de alte animale, în India. (< fr. cornac) Vezi definitia »

FLEAC² s. n. v. flec. Vezi definitia »