ZDRĂNGĂNÍ, zdrăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre sticlă și metale sau despre obiecte făcute din aceste materiale) A produce un sunet caracteristic când se ciocnește de ceva sau este lovit cu ceva. ◊ Tranz. Zdrăngănește cheile. 2. Tranz. A face să vibreze coardele unui instrument muzical; (depr.) a cânta fără pricepere la un instrument muzical cu coarde. [Prez. ind. și: zdrắngăn. – Var.: zdrăncăní vb. IV] – Zdrang + suf. -ăni. Vezi definitia »

contení (-nésc, -ít), vb. IV 1. A înfrîna, a reține, a stăvili. – 2. A interzice, a împiedica. – 3. A opri. – 4. A se opri, a înceta. – 5. A sfîrși, a face să înceteze. – 6. A tăcea. – Var. (înv.) cunteni (rar), contena, înconteni. Mr. acumtini, megl. cuntini. Origine obscură. Lat. contĭnĕre se potrivește semantic; iar rezultatul con- › cun, în loc de cu-, deși nu pare normal, nu este imposibil (cf. cumpăt, cumplit față de cuprinde; însă păstrarea lui t (cf. ținea) este mai greu de explicat. Totuși, acest etimon a fost admis de Candrea. Cihac, II, 651, pleacă de la ngr. ϰονταίνω „a apropia, a scurta”; după Pușcariu, Dscor, I, 226-30 și DAR, este vorba de lat. cunctināre, în loc de cunctāri „a zăbovi, a șovăi”. S-ar putea admite o contaminare cu *contĕnuāre, în loc de tĕnuāre, „a reduce, a diminua”. Cuvîntul apare din primele texte din sec. XVI. Der. necontenit, adj. (fără oprire, neîncetat; mereu); cuntenitură, s. f. (înv., interdicție); cuntirimînt, s. n. (înv., acțiunea de a conteni), al cărui rotacism indică prezența unui cuvînt din fondul tradițional; contenință, s. f., înv., din sec. XVII, astăzi înlocuit prin continență, s. f., din lat. continentia (sec. XIX). Vezi definitia »

ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de înfăptuit, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. Vezi definitia »

BRACCIOLINI, Poggio (1380-1459), umanist italian. A descoperit manuscrisele unor scriitori antici (Plaut, Lucrețiu etc.); tratate de morală, culegeri de anecdote, o istorie a Florenței. Primul dintre umaniști care afirmă originea romană a poporului român. Vezi definitia »

urní (-nésc, -ít), vb. – A mișca, a deplasa cu greu. – Mr. aurnescu „a se grăbi”. Sl. urinati „a devia” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 345), cf. sb. urinuti „a împinge”. Der. din sl. otŭrinati „a împinge” (Tiktin) pare mai dificilă fonetic. Vezi definitia »