pârciuí¹, pârciuiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre ierburi uscate, necosite) a da foc, a arde. 2. a arde ușor ceva cu ajutorul flăcării; a pârli. Vezi definitia »

PFUI interj. (Reg.) Cuvânt care sugerează acțiunea de a scuipa și care exprimă dispreț, dezgust sau mirare în fața unui lucru sau a unui fapt neașteptat, nepotrivit, nelalocul său. – Din germ. pfui. Vezi definitia »

leșuí (leșuiésc, leșuít), vb. – A slăbi, a lua puterea, a rămîne fără putere. Sl. lišiti „a lipsi”, cf. lehăi. – Der. leșuială, s. f. (slăbire, leșin); leșin, s. n. (slăbiciune, pierderea cunoștinței), probabil în loc de *leșin(i)e, cf. bg., rus. lišenie „pierdere, privare”; leșina, vb. (a pierde cunoștința; a pierde puterea), cf. sb. lješivati „a pierde puterea”; leșinat, adj. (slăbit, fără cunoștință; fad, searbăd); leșinătură, s. f. (slăbiciune; stîrpitură). Părerile variază destul cu privire la originea acestor cuvinte. După Cihac, II, 669, leșina (mr. lișinare) ar veni din gr. ỏλιγώνομαι, fiind un cuvînt identic cu a ligni. Pentru Philippide, Principii, 148 și Iordan, BF, IX, 153 este un der. din leș „cadavru”; după Tiktin, există o legătură între leșin și lehamite, care pare certă, însă nu pe calea indicată de el. În sfîrșit, după Candrea-Dens., 983; Pascu, I, 108; Densusianu, GS, II, 19; Rosetti, I, 168; Buescu, RPF, III, 356, e vorba de un reprezentant al lat. *laesionāre, din laesiōnem, greu de admis din punct de vedere semantic. Vezi definitia »

puțuluí (-uiésc, puțuluít), vb. – A se găti, a se dichisi. Germ. putzen (Candrea). – Der. puțuluială, s. f. (podoabă, curățenie). În Trans., și ironic în alte părți. Vezi definitia »

humultuí, humultuiésc, vb. IV (reg.) a butăși via pe unde este rară; a răsădi, a prepune. Vezi definitia »