SUBSTÁNȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (omogen) alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc. ◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată la examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. Categorie filozofică care desemnează fie esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, fie ceea ce există de sine stătător. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ◊ Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance. Vezi definitia »

ALÓNJĂ s. f. 1. piesă pentru prelungirea unor obiecte. 2. lungime a brațului unui sportiv (la box, lupte, scrimă) în raport cu aceea a adversarului. 3. text care completează conținutul unui document, al unui manuscris, anexându-se la acesta; act adițional. (< fr. allonge) Vezi definitia »

celularită, celularite s. f. (glum.) obiceiul de a vorbi mult la telefonul mobil sau de a-l ține tot timpul la vedere. Vezi definitia »

SÚCĂ s. f. (Reg.) Capriciu, toană, nărav. – Magh. szokás „obicei”. Vezi definitia »

vântoásă (vijelie) s. 1, g.-d. art. vântoásei; pl. vântoáse Vezi definitia »