CRAI, crai, s. m. 1. (Astăzi poetic sau în basme) Împărat, rege, domnitor. ◊ (Cei trei) crai de la răsărit = magi. ◊ Compus: crai-nou = luna în prima ei fază, când are forma unei seceri subțiri; lună-nouă. 2. Bărbat ușuratic, care se ține de chefuri, de aventuri amoroase etc.; craidon. ◊ Crai de curte veche = haimana, pungaș, derbedeu, desfrânat. – Din sl. kralĩ. Vezi definitia »

chișái (chișáiuri), s. n. – Argilă. Mag. kösó „sare gemă”, după Bogrea, Dacor., IV, 799; însă schimbarea semantică nu este clară. DAR preferă să se refere la radicalul sl. kiš- „umed”, cf. chișav. În Munt. Vezi definitia »

niznái (pop.) adj. invar. (în expr. a se face niznai), s. m., art. niznáiul (în expr. a (o) face pe niznaiul) Vezi definitia »

JĂRĂGÁI, jărăgaiuri, s. n. (Pop.) 1. Jar¹. 2. Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jeg (3). [Var.: (reg.) jeregái s. n.] – Et. nec. Vezi definitia »

buhái (buhai), s. m. – 1. Taur. – 2. Berbec sau țap de peste doi ani. – 3. Instrument muzical (cf. bou 3). – 4. Pelerină. Rut. buchai, rus. bugaj, (DAR) din tc. buga „taur” (cf. bugă). Ar putea fi și invers. După Lokotsch 339, rom. provine din tc.; și din rom. a trecut în pol. după Miklosich, Wander., 12, și în mag. bohaj (Edelspacher 10). Vezi definitia »