Definita cuvantului certa
certá (certát, certát), vb. – 1. (Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. – 2. (Refl.) A se dușmăni, a se învrăjbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învăța minte. – Mr. nțertare, megl. (an)țertu, istr. certu. Lat. certāre „a certa” (Pușcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare. – Der. ceartă, s. f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreț, adj. (gîlcevitor, arțăgos); certător, adj. (care ceartă, mustrător); certaș, s. m. (certăreț, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formație anterioară rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu certa
INGURGITÁ vb. tr. a înghiți (alimente), a absorbi repede și în cantitate mare; a ingera. (< fr. ingurgiter, lat. ingurgitare) Vezi definitia »
EDENTÁ, edentez, vb. I. Tranz. A rupe, a smulge dinții unei roți dințate, ai unei perii de sârmă etc. – Din fr. édenter. Vezi definitia »
PERICLITÁ vb. I. tr. A pune în pericol; a primejdui. [< fr. péricliter, cf. lat. periclitari]. Vezi definitia »
nita a fost cel care le-a dus in spatele blocului Vezi definitia »
AUTOCITÁ vb. refl. a se cita pe sine însuși, din propria operă. (< it. autocitare) Vezi definitia »