FÚNDĂ, funde, s. f. Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâșie de mătase, de pânză etc. și servind ca podoabă; p. ext. panglică. – Din ngr. fúnda. Vezi definitia »

vașétă s. f., g.-d. art. vașétei; pl. vașéte Vezi definitia »

húmă (húme), s. f. – Argilă întrebuințată la spoitul caselor. Ngr. χῶμα (Miklosich, Vokal., III, 6; Roesler 571; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin), poate în parte prin intermediul bg. huma (DAR; Candrea), deși această ipoteză nu este necesară, și nici cu totul convingătoare (după Conev 42, cuvîntul rom. ar proveni din bg. glina, ceea ce nu este posibil). Cf. mr. umă, pe care Pușcariu 1793 îl derivă direct din lat. humus, megl. umă care, după Capidan 314, provine din bg. – Der. humos, adj. (argilos; lipicios); humărie, s. f. (teren argilos, loc de unde se scoate humă); humui, vb. (a spoi cu humă); humoaie, s. f. (Mold., humă de spoit); humu(l)tui, vb. (a transplanta răsaduri). Vezi definitia »

OMÉTIȚĂ s. f. (Reg.) 1. Zăpadă fină (spulberată de vânt). 2. Partea cea mai fină a făinii, care se depune sub formă de praf în timpul măcinatului; pospai. – Din ucr. obmetycja. Vezi definitia »

HUTUPÁLĂ s. m. (Reg.) Epitet dat unui om lacom; mâncău. – Din hutupi + suf. -(e)ală. Vezi definitia »