túrmă (-me), s. f. – Ciurdă,, cireadă, herghelie, pîlc. – Mr. turmă, istr. turme. Lat. turma (Pușcariu 1777; Philippide, II, 656; REW 9005), cf. it. torma (logud. truma), friul. torme, alb. turmë). – Der. turmac, s. m. (mînzat sau bivol de doi ani; om scund și îndesat); înturma, vb. (a alătura, a alipi). – Din rom. provin bg. turma (Romansky 130; Capidan, Raporturile, 214), sb., cr. tùrmo, turma (Miklosich, Wander., 8; Candrea, Elemente, 408; Berneker 379); rut. turma (Miklosich, Fremdw., 133), pol. turma, cr. turmar „căruțaș” (pentru transporturile în caravană, sb. turma), bg. turmak „bivol tînăr” (după Conev 56, rom. turmac ar proveni din bg.; dar nu e de conceput că rom. ar fi luat din bg. un cuvînt creat după rom. turmă). Vezi definitia »

holdană, holdane s. f. (reg.) femeie senzuală și temperamentală. Vezi definitia »

hușníță² s.f. (reg., înv.) femeie imorală, depravată. Vezi definitia »

SEISMOGRÁMĂ, seismograme, s. f. Înregistrare grafică a mișcărilor seismice cu ajutorul seismografului. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismogramme. Vezi definitia »

taie-fúgă s.m. (pop.; înv.) om fricos. Vezi definitia »