polátă, poláte și polăți, s.f. (înv. și reg.) 1. palat domnesc sau împărătesc; curte domnească, princiară sau împărătească; sală, cameră mare într-un palat. 2. încăpere mică pe lângă o casă țărănească; cămară, chelar; magazie, șopron. 3. cameră mică de locuit în casele țărănești. 4. prisacă, stupină. 5. perete de legătură între casă și o altă clădire alăturată. 6. streașină de casă; bucată de scândură așezată la streașina casei. 7. porțiune dintr-un gard de scânduri. 8. schelă care servește ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime. 9. (în forma: polatie) avut, zestre, calabalâc. 10. (cu sens colectiv) membrii unei familii; (în forma: poladie) populație a unui ținut sau a unei țări. Vezi definitia »

GÂSCULÍȚĂ, gâsculițe, s. f. Diminutiv al lui gâscă. – Gâscă + suf. -uliță. Vezi definitia »

GODÉTĂ, godete, s. f. Vas mic în care se amestecă culorile pentru pictură. – Din fr. godet. Vezi definitia »

FACOSCLERÓZĂ s.f. (Med.) Indurație a cristalinului. [< fr. phacosclérose]. Vezi definitia »

PARALÍPSĂ s.f. Preterițiune. [< germ. Paralipse, cf. gr. paraleipsis – omitere]. Vezi definitia »