pioncănít¹, pioncăníturi, s.n. (reg.) 1. strigăt caracteristic curcilor; pioncăit. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăit; pițigăială în vorbire; pioncăială, pioncăit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioceală, piocit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe); pioncănitură. 5. vedere slabă, pioncăială, pioncăit. 6. mocoșire, mocăială. Vezi definitia »

MIXOCÍT s. n. celulă mare din țesutul mucilaginos. (< fr. myxocyte) Vezi definitia »

STATOLÍT s.n. 1. Nume dat unor concrețiuni calcaroase ale statocistelor. 2. Concrețiune solidă intracelulară, la plante, care-și schimbă poziția liber după influența gravitației. [< fr. statolithe, cf. gr. statos – care stă, lithos – piatră]. Vezi definitia »

ruginit = maroniu Vezi definitia »

IMPLICÍT, -Ă, impliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, conținut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înțelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus. Vezi definitia »