Definita cuvantului chercheli
cherchelí (-lésc, -ít), vb. – A fi amețit, a se îmbăta ușor. – Var. chirchi(u)li, cherchezi, chiurlui. Creație expresivă (cf. Graur, BL, IV, 91 și 97). S-au propus mai multe etimoane neconvingătoare: din mag. kérkedni „a presupune”, după Scriban, Arhiva, 1912; de la cherc și pili, după DAR; din mag. korhely „neisprăvit, coate-goale”, după Drăganu, Dacor, VI, 269. Ultima var. nu este clară; după cum nu este nici intenția primară a creației expresive. Este posibil să fie cuvînt din aceeași familie cu chercheriță, s. f. (păduche de oi, Melophagus ovinus; tăun, Hippobosca equina), cu var. chercheriță, chi(r)chi(ri)ță (după Conev 52 și Scriban, acest cuvînt derivă din bg. kekerica „broască,” ce pare tot un cuvînt expresiv). Dacă nu greșim în privința acestei ipoteze, imaginea de bază trebuie să fie cea a unui mers șovăielnic sau poticnit, ca cel al bețivului și cum pare a fi cel al unui crustaceu. După Giuglea, Contributions, 10, chercheriță provine din gr. ϰίϰι „ricin”, cu suf. -iță.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu chercheli
DREVELÍ, drevelesc, vb. IV. Tranz. A pieptăna și a bate lâna cu dreava. – Din dreavă. Vezi definitia »
scâtălí, scâtălésc și scâtăl, vb. IV (reg.; despre fân) a întinde la uscat. 2. (despre sămânța unor plante) a separa de impurități. 3. (refl.) a se scobi în dinți. Vezi definitia »
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. Vezi definitia »
mozolí (mozolésc, mozolít), vb. – 1. A molfăi, a morfoli. – 2. A mînji. Creație expresivă, după cum o demonstrează suf. său -li și semnificația sa. Der. din mag. majzolni (Cihac, II, 205), din ceh. mozoliti „a obosi” (Șeineanu, Dict.), din rut. mozoljuvati (Candrea) sau din rus. mazólitĭ „a produce bătături” (Scriban) nu convinge. Probabil că la aceeași rădăcină expresivă se referă mozoc (var. mosoc, mozac), s. m. (cîine; mucos, copil; persoană bosumflată), format ca motoc din mot- sau moțoc din moț (după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 174, ar fi cuvînt dac; după Cihac, II, 204, din rus. mosĭka „cîine”; pentru Densusianu, GS, IV, 388, e legat de alb. madh „mare”). Cf. mozomaină, s. f. (Banat, pocitanie) și probabil mosoi, vb. (Trans., a molfăi, a rasoli). Vezi definitia »
a o feșteli expr. a o păți, a intra într-o încurcătură; a se face de râs. Vezi definitia »