țáță (-țe), s. f. – 1. Titlu de respect pe care îl dau tinerii surorilor mai mari, mătușilor și, în general, femeilor mai în etate. – 2. Namilă de femeie, femeie voinică. – Var. Mold. (țî)țacă, Olt., țaică, țațae. Creație expresivă, cf. țîță. Se folosește în Munt. și în Mold. de S (ALR, I, 164). Ngr. τσάτσα „mamă”, care se consideră ca etimon al rom. (Cihac, II, 709; Ronzevalle 75; Tiktin; Gáldi 259) ar putea proveni din acesta. Vezi definitia »

ERITROPOIÉZĂ s. f. Proces de formare a globulelor roșii (eritrocite); hematopoieză. – Din fr. érythropoïèse. Vezi definitia »

RADIOSÚRSĂ s.f. Sursă cerească de unde radioelectrice. [Cf. fr. radiosource, it. radiosorgente]. Vezi definitia »

LAVÁNDĂ, lavande, s. f. 1. (Bot.) Levănțică. ♦ Parfum extras din levănțică. 2. (Cin.) Pozitiv intermediar alb-negru, folosit în contratipare. – Din fr. lavande. Vezi definitia »

ÎNCRUNTĂTÚRĂ, încruntături, s. f. 1. Faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată (1); cută pe frunte, între sprâncene. 2. (Înv.) Urmă, pată de sânge. – Încrunta + suf. -ătură. Vezi definitia »